Țara care s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză de COVID-19 de pe Pământ! ONU trage semnalul de alarmă. La cât ar putea ajunge numărul morților

Redactor:
Răzvan Bucur
Țara care s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză de COVID-19 de pe Pământ! ONU trage semnalul de alarmă. La cât ar putea ajunge numărul morților
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sute de mii de oameni din Yemen s-ar putea confrunta cu una dintre cele mai grave epidemii de coronavirus de pe Pământ, având în vedere că țara este devastată în urma războiului civil care este încă în desfășurare, din 2015 până în prezent.

Potrivit CNN, țara din Orientul Mijlociu a mai primit recent și o altă veste proastă. Ajutorul de 2,42 miliarde de dolari, solicitat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru Yemen a fost redus la jumătate.

„Se vor tăia mai mulți bani pentru ajutorul către Yemen, într-un moment în care țara se confruntă cu impactul în creștere al pandemiei de cornovaris. În Yemen, COVID-19 poate face ravagii, având în vedere că sunt foarte mulți oameni care suferă de malnutriție, iar cadrele medicale sunt slab echipate să se lupte cu virusul”, a declarat Lise Grande, șeful operațiilor umanitare ale ONU în Yemen.

Lisa Grande mai afirmă că Yemen va avea de suferit foarte mult în urma tăierilor de ajutoare.

„Serviciile de sănătate generale din 189 de spitale – din totalul de 369 de unități medicale – se vor închide în trei săptămâni. Serviciile care asigură apa potabilă pentru 8,5 milioane de oameni, inclusiv trei milioane de copii se vor închide în trei săptămâni. Sprijinul pentru 2,5 milioane de copii care suferă de malnutriție se va încheia în opt sau zece săptămâni”, a mai avertizat reprezentantul ONU, care arată că ajutoarele sunt esențiale pentru a nu închide aceste servicii.

Numărul oamenilor morți din cauza COVID-19 poate fi mai mare decât cel al persoanelor ucise în război

Săptămâna aceasta, țările care asigură constant donații către Yemen au putut oferi doar 1,35 miliarde de dolari. Anunțul înjumătățirii ajutorului a fost făcut în cadrul unei conferințe video cu reprezentanții ONU.

„În cel mai rău scenariu, adică cel cu care ne confruntăm acum, numărul de morți din cauza coronavirusului l-ar putea depăși pe cel al oamenilor uciși în războiul civil din 2015 și până în prezent”, a mai spus Grande.

Conform estimărilor, peste 120.000 de oameni au fost uciși în războiul civil din Yemen, în ultimii cinci ani.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×